Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede pintre nori
Ca un vis de tinereţe pintre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înşiraţi se perd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Străluceşte şi dismiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie uşoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

Torc paianjenii sub grinda,
Tara-i fara de baieti, -
Nu-ti mai vin cu ceata’n tinda
  O colinda
  Sa-i inveti.

De cu seara’naripatii
Ingeri nu mai canta prin
Singuraticele spatii
  Si-asteptatii
  Nu mai vin.

Plange biata gospodina,
Bratele in gol se’ntind,
Nu e ceara de-o lumina,
  Nici faina
  De-un colind.

Tu, cel vesel de-altadata
Strangi pustiul astui an
La colinda’ndatinata
  Fara ceata,
  Mos sarman.

Garbov pribegesti prin sate,
Te strecori pe la oras,
Gemi pe ziduri de cetate
  Daramate
  De vrajmas.

Cu tropare si podobii
Faci popas intr’un catun,
Sgribulit la gura sobii
  Plangi ca robii,
  Mos Craciun.

Plangi incet! Sta la uluca
Paznicul sub coif de fier
Si e’n stare, Mos-Naluca
  Sa te duca
  Prizonier!